Industria AI are o dispută despre ce este, de fapt, AGI.
Jensen Huang, co-fondator și CEO al NVIDIA, spune că este aici și o definește ca o companie de 1 miliard de dolari.
Google DeepMind nu este de acord, publică un cadru cognitiv cu benchmark-uri.
Amândouă ratează esența.
Definiția lui Huang este capitalizarea de piață îmbrăcată în știință.
Cea a DeepMind este mai aproape. Ei tratează inteligența ca fiind multidimensională, un set de facultăți interacționante precum percepția, memoria, învățarea, raționarea, metacogniția.
Aceasta este o adevărată îmbunătățire față de legile de scalare. Dar există încă o lacună.
Lacuna: un sistem poate obține scoruri bune în fiecare facultate pe un profil cognitiv și totuși să nu se comporte inteligent.
De ce? Pentru că inteligența nu este suma facultăților. Este ceea ce apare atunci când aceste facultăți sunt organizate sub o dinamică unificată.
DeepMind măsoară performanța. Nu măsoară organizarea.
Și organizarea este locul unde sistemele reale eșuează.
Un sistem care raționează dar nu poate menține contextul. Învăță dar nu poate transfera. Generează dar nu poate valida.
Aceasta nu este o inteligență parțială. Este limitată structural. Scorurile medii ascund punctul de eșec. Integrarea este fie acolo, fie nu.
Echipa științifică de la Qubic a detaliat acest lucru. Poziția lor este fundamentată în știința cognitivă care datează de un secol. Carroll. Cattell. Kovacs și Conway. Factorul g nu este o sumă. Este o ierarhie.
Rezumatul: inteligența este ceea ce faci când nu știi ce să faci.
De aceea Aigarth și Neuraxon nu arată ca alte arhitecturi AI.
În loc să maximizeze scalarea sau să enumere capacitățile, se concentrează pe modul în care unități multiple interacționante produc un comportament coerent în contexte care nu au fost în datele de antrenament.
Integrarea mai întâi. Performanța pe locul doi.
#Qubic #AGI #artificialintelligence #CryptoAi #INNOVATION