Bitcoin a căzut. Toată lumea a fugit. Eu am rămas.

Obișnuiam să-i spun strategie — acele nopți frenetice lipite de ecran, liniile grafice tăind ca monitoarele cardiace, lumânările roșii devorându-mi somnul. Dar adevărul? Nu făceam tranzacții. Reacționam. Mă zvârcoleam la comandă. Fusesem prins de volatilitate. Păcălit de iluzia stăpânirii, nu mi-am dat seama că eram doar un alt input pentru mașina bursei — lichiditatea mea, clicurile mele, timpul meu.

Nu au nevoie de tine pentru a câștiga. Au nevoie de tine pentru a rămâne. Rămâi suficient de mult pentru a te supraîndatora, pentru a da clic din răzbunare, pentru a crede că meriți. Fiecare pompare este momeală, fiecare cădere o lecție servită prea târziu. Nu este un piață — este un mecanism construit pentru a extrage atenția, nu pentru a recompensa disciplina.

Apoi a venit prăbușirea. Nu a fost prima, dar a fost cea care a făcut totul să aibă sens. De data aceasta nu am intrat în panică. Nu am apăsat nimic. Am văzut-o — clar. Aceasta nu a fost niciodată tranzacționare. A fost distragere. Artă de performanță învelită în falsă urgență.

Așa că am încetat să mai urmăresc semnalele. Am ales tăcerea. Am încetat să mai reacționez — și am început să știu. Lasă piața să strige. Am terminat cu dansul pentru aplauzele ei.#CreatorPad