Acest ultimatum reflectă o abatare de la politica externă stabilită a SUA și evidențiază stilul său caracteristic de negociere.
Primele două opțiuni, sancțiuni și tarife, reprezintă măsuri economice punitive. Sancțiunile ar viza probabil economia rusă pentru a exercita presiune asupra Moscovei în legătură cu conflictul. Tarifile, un instrument pe care Trump l-a favorizat în trecut, ar impune taxe asupra importurilor rusești, făcându-le mai scumpe pentru consumatorii americani. Ambele sunt instrumente economice agresive, dar tarifele ar putea avea și consecințe neintenționate pentru economia globală.
Cea mai radicală opțiune, cu toate acestea, este a treia: a nu face nimic. Acest lucru ar semnala o schimbare semnificativă de la strategia actuală a SUA de a oferi asistență militară și financiară substanțială către Kiev. O astfel de mișcare ar putea altera fundamental cursul războiului, forțând potențial o soluție negociată sau un rezultat diferit pe teren.
Această limită de două săptămâni, formulată cu alegeri clare și dure, este concepută pentru a crea urgență și a atrage atenția mass-media. Semnalează că, dacă ar reveni la birou, Trump ar lua în considerare o gamă largă de opțiuni—incluzând non-intervenția—pentru a aborda conflictul, contestând consensul geopolitic existent.
