Am mers să caut o tranzacție eșuată de la Midnight și nu am găsit una.

Nu "nu am putut să o deblochez."

Nu am putut să o găsesc.

Mai întâi am dat vina pe indexer. Apoi pe portofel. Apoi pe acea mică și urâtă posibilitate că am făcut clic prea repede și am imaginat întreaga interacțiune. Degetul meu era încă cald pe sticlă, ceea ce părea stupid de relevant pentru o secundă.

Dar interacțiunea avusese loc. Local, cel puțin.

Aceasta este partea care face ca Midnight să fie puțin înfricoșător. Logica contractului generată de Compact poate fi executată și inspectată înainte de generarea dovezilor sau de trimitere, iar fiecare apel de circuit produce structured proofData pe partea clientului. Codul contractului generat de Midnight validează, de asemenea, obiectul martor în avans, inclusiv funcții precum localSecretKey, înainte ca ceva să atingă rețeaua.

Așa că am început de acolo.

Nu pe lanț.

În interiorul mașinii.

O nepotrivire a martorilor. Sau ceva suficient de apropiat pentru a se simți ca una. Calea circuitului pe care credeam că o am nu era calea pe care proverul ar putea, de fapt, să o folosească. Serverul de dovezi al Midnight se află și el în acel pas următor, necesar înainte de desfășurare sau trimiterea tranzacției, ceva se întâmplase clar. Doar că nu într-o formă pe care lanțul Midnight o va vedea vreodată.

Aceasta este partea neliniștitoare.

Pe Midnight, absența poate fi artefactul.

Fără tranziție de stare respinsă. Fără eveniment public de eșec. Fără cicatrice neată pe lanț care să spună: aici, acesta este locul unde încercarea a murit. Registrul știe doar ce ajunge la verificare. Apelurile contractuale sunt definite în jurul cheilor de verificare și a verificărilor tranzacției odată ce acestea sunt, de fapt, în acel pipeline.

Așa că atunci când o acțiune Midnight eșuează înainte ca rețeaua să o recunoască chiar ca o acțiune, lanțul rămâne curat.

Și greșeala?

Rămâne cu oricine a fost cel mai aproape de martor atunci când s-a rupt.

#Night $NIGHT @MidnightNetwork #night $EDGE