O abordare satirică asupra modului în care zonele de confort pot părea inconfortabil de diferite


Știi acel sentiment când ceva este prea perfect? Când totul funcționează prea bine? Asta este exact cum m-am simțit în timpul șederii mele în Singapore. Și înainte să crezi că mi-am pierdut mințile, ascultă-mă.


Problema cu perfecțiunea


Recent am petrecut câteva luni în Singapore și trebuie să recunosc ceva controversat: nu am reușit să mă adaptez complet. Nu pentru că ar fi fost teribil, ci pentru că era complet opus. Venind din marile orașe occidentale, contrastul puternic m-a făcut să mă simt ciudat în afara locului.


Străzi care strălucesc (literar)


Mersul prin cartierele Singapourului, am continuat să aștept ca ceva să se întâmple. Unde era gunoiul? Unde erau trotuarele acoperite de murdărie la care mă obișnuiam în timpul călătoriei mele acasă? Străzile erau atât de curate că mi-am dat seama că îmi doresc aproape grămezile de ură ale Parisului, energia haotică a Londrei sau chiar atmosfera imprevizibilă a San Francisco.


Pare absurd, nu-i așa? Plângând de curățenie? Dar când ai petrecut ani înșirăți trecând peste gunoaie și evitând bălți suspecte, trotuarele curate par surreale.


Șocul cultural despre care nimeni nu vorbește


Bunătatea care te prinde neașteptat


Oamenii din Singapore erau în mod excepțional cortezi și profesioniști. Străinii chiar te ajutau când păreaști pierdut. Personalul de serviciu zâmbea sincer. Era o eficiență în fiecare interacțiune care părea aproape coregrafiată.


Și atunci mi-a venit în minte: mă obișnuiisem atât de mult cu trăirea defensivă în orașe, încât decența umană de bază părea străină. Nimeni nu încerca să mă înșele. Nimeni nu era agresiv sau ostil. Era plăcut, desigur, dar și profund deranjant.


O rețea de siguranță pe care nu știam că o lipsesc (sau o aveam?)


Iată adevărul neplăcut: nu am văzut niciun om fără adăpost în timpul întregii mele prezențe. Niciunul. Absența a fost izbitoră, mai ales pentru cineva care devenise obișnuit cu criza vizibilă a sărăciei în multe zone metropolitane vestice.


Rețelele de siguranță socială și politicile de locuințe din Singapore fac ca fără adăpost să fie practic inexistent. În loc să mă simt ușurat, m-am simțit... ciudat. Ca un element esențial al vieții urbane "normale" să fie lipsit din imagine.


Paradoxul diversității


Scena alimentară din Singapore și compoziția multietnică sunt legendare. Poți gusta mâncare autentică chinezească, malaeză, indiană și internațională într-un singur cartier. Populația reprezintă zeci de etnii trăind una lângă alta.


Totuși, acea diversitate armonioasă părea aproape prea netedă. Unde era tensiunea? Unde erau confruntările culturale pe care le-aș fi considerat inevitabile în societăți diverse? Totul pur și simplu... funcționa. Oamenii trăiau în pace. Concept revoluționar, nu-i așa?


Siguranța pe care nu voiam să recunosc că o uitam


Și apoi vine cel mare: siguranța personală. Puteam merge oriunde, oricând, fără să strâng obiectele mele sau să mă uit în spate mereu. Telefonul meu nu a fost furat. Portofelul mi-a rămas exact acolo unde l-am lăsat. Nimeni nu m-a amenințat, nici măcar o dată.


M-am găsit aproape nostalgic pentru spatele de adrenalina pericolului de pe stradă. Sună nebunesc, dar e adevărat. Anii petrecuți în orașe unde furtul minor este doar o parte a landscape-ului au reprogramat mintea mea. Vigilanța constantă de nivel scăzut devenise normalul meu de bază.


În Singapore, acea hipervigilență nu avea unde să meargă. Erau sigur, dar nu știam cum să o procesez.


Ce înseamnă de fapt aceasta


Această experiență m-a învățat ceva neplăcut despre mine și poate despre mulți dintre noi care trăim în medii urbane în declin: am normalizat dysfunctionarea.


Am acceptat că:

  • Străzile ar trebui să fie murdare

  • Crimele sunt inevitabile

  • Fără adăpost este insolubil

  • Diversitatea înseamnă conflict

  • Cortezia de bază este rară

Singapore a dovedit că aceste lucruri nu sunt adevăruri universale. Sunt alegeri. Decizii politice. Priorități culturale.


Întrebarea virală pe care toată lumea o pune

Deci, care este punctul meu? Mă plâng într-adevăr de siguranță, curățenie și bunătate? Nu exact.


Subliniez cât de obișnuiți am devenit cu degradarea urbană în multe orașe vestice. Cum am scăzut așteptările atât de mult, încât infrastructura funcțională și siguranța publică de bază par concepte străine.


Singapore nu e perfectă—niciun loc nu e. Dar te face să te întrebi de ce am acceptat atât de puțin în orașele care sunt presupuse a fi mai "avansate."


Realitatea neplăcută


Plânsul meu satiric este de fapt un avertizare. Când te gândești că îți dorești pericolul și dezordinea, poate problema nu e în locul sigur și curat. Poate că e că am fost condiționați să acceptăm haosul ca fiind normal.


Poate în loc să găsim amenințătoare zonele de confort, ar trebui să ne întrebăm de ce zonele noastre de confort s-au făcut atât de neplăcute în primul rând.


Gânduri finale: O altă fel de normal

O să mă mut permanent în Singapore? Poate, poate nu. Dar timpul petrecut acolo a schimbat fundamental perspectiva mea asupra ceea ce pot fi orașele. Ce ar trebui să fie.


Și sincer? Odată ce ai trăit în străzi unde nu-ți temi de siguranța ta sau de bunurile tale, e greu să te întorci și să te prefaci că asta cere prea mult.


Poate perfecțiunea nu e problema. Poate am uitat doar cum arată orașele funcționale.



Ce crezi? Am normalizat dysfunctionarea urbană în orașele vestice? Partajează-ți experiențele în comentarii mai jos.


#UrbanLiving #Singapore #CityLife #TravelReality #UrbanDecay