Salut! Un joc liniar poate fi cu adevărat bun pentru a te menține în mișcare. Știe unde să te ducă apoi, ce să-ți arate și cum să-ți controleze ritmul. Asta poate fi distractiv. Dar explorarea deschisă oferă un alt tip de senzație. Îți permite să te miști într-un mod care se simte mai ca al tău.
Asta e ce îl face mai valoros pentru mine.
Nu doar că urmezi instrucțiuni. Observi lucruri de unul singur. Te duci undeva pentru că pare interesant. Te întorci într-un loc pentru că începe să se simtă familiar. Îți amintești o rută nu pentru că jocul ți-ar fi spus că este importantă, ci pentru că ai folosit-o suficient încât să devină parte din ritmul tău.
Tipul acesta de conexiune se simte diferit.
Într-un joc liniar, adesea îți amintești ce s-a întâmplat după. Într-o lume deschisă, adesea îți amintești unde ai vagabondat, ce ai găsit din întâmplare și ce parte a hărții a început să se simtă ca fiind a ta.
De aceea Pixels se simte mai puternic ca lume decât doar o secvență de sarcini.
Farming, explorare, creație, terenuri, animale, rutine mici, interacțiune socială — toate aceste lucruri se simt mai bine pentru că jocul le oferă spațiu să se suprapună natural. Nu te împing pe un drum perfect. Construiești încet propria formă de a fi în acel loc.
Și cred că asta contează mai mult decât își dă seama lumea.
O lume devine mai semnificativă atunci când lasă diferiți jucători să se preocupe de lucruri diferite. O persoană poate fi mai preocupată de teren. Altcineva poate fi mai preocupat de explorare. Cineva poate savura ciclul de farming mai lent. Altcineva poate pur și simplu să se bucure de senzația de a se întoarce și a verifica în fiecare zi. Explorarea deschisă oferă lumii suficient spațiu pentru toate acestea.
Asta e greu de înlocuit cu o linie dreaptă.
Jocul liniar poate părea mai curat, dar poate să se termine mai repede în mintea ta. Odată ce drumul e făcut, mare parte din senzație dispare cu el. Dar lumile deschise pot rămâne cu tine mai mult timp pentru că nu îți oferă doar conținut. Îți oferă spațiu să construiești familiaritate.
Acolo este unde se află adevărata valoare pentru mine.
Nu doar libertate de dragul de a fi liber.
Libertate care devine memorie.
Libertate care devine rutină.
Libertate care face ca un loc să se simtă personal.
Acolo este când explorarea devine mai valoroasă decât direcția.
Pentru că direcția îți spune unde să mergi.
Explorarea îți permite să descoperi de ce un loc contează pentru tine.
Și, sincer, acolo este când un joc încetează să se simtă ca un drum și începe să se simtă ca un loc pe care îl cunoști.
Crezi că jucătorii își amintesc un univers mai mult datorită misiunilor, sau datorită locurilor la care se întorc mereu?
