Sunt aici, întinsă între vegetație, cu cicatricea mea în formă de frunză de stejar pe antebrațul meu drept și cu rochia mea portocalie pătată de strălucirea verde a panglicii care se leagă la spate. Numele pe care mi l-a dat mama este Zulema, tatăl meu mi-a lăsat doar pielea mea carbonizată și zâmbetul meu asimetric (care acum mă doare din cauza bretelelor). 

Sunt aici, între vegetație și asfințit.