Lu sadar engga, sekarang bikin model AI itu makin gampang, tapi menjalankannya dalam skala besar masih susah? Ujung-ujungnya banyak developer, startup, bahkan peneliti tetap bergantung sama cloud provider raksasa. Menurut gua ini salah satu masalah yang coba dipecahin OpenGradient lewat konsep Open Intelligence.
Prinsip pertama yang mereka dorong adalah keterbukaan. Dan menurut gua ini penting banget. Karna inovasi engga selalu lahir dari perusahaan besar. Bayangin ada developer yang berhasil bikin model AI keren, tapi engga punya akses ke infrastruktur yang cukup buat menjalankannya. Modelnya bagus, idenya kuat, tapi mentok di biaya dan akses. OpenGradient mencoba bikin infrastruktur AI jadi lebih terbuka supaya lebih banyak orang bisa ikut berpartisipasi.
Terus ada desentralisasi. Jujur aja, menurut gua agak berisiko kalo masa depan AI dunia cuma bergantung pada beberapa data center besar. Kalo ada gangguan, perubahan kebijakan, atau pembatasan akses, dampaknya bisa dirasain banyak pihak. OpenGradient mencoba nyebarin sumber daya ke banyak peserta dalam jaringan, jadi engga ada satu titik yang terlalu dominan.
Yang paling menarik buat gua adalah verifikasi. Di era AI sekarang, kita sering dapet jawaban tanpa tau proses di belakangnya. Padahal kalo AI makin sering dipake buat keputusan penting, bukannya kemampuan buat memverifikasi hasil itu jadi makin penting? OpenGradient engga cuma fokus bikin AI berjalan, tapi juga berupaya menghadirkan proses yang lebih transparan dan bisa diverifikasi.
Tentu aja keterbukaan aja engga cukup. Jaringan juga harus bisa berkembang saat pengguna bertambah, terhubung dengan berbagai ekosistem, dan tetap aman. Karna percuma punya sistem terbuka kalo pas dipake ramai malah tumbang.
Menurut gua pertanyaan besarnya bukan apakah AI akan mengubah dunia. Itu udah pasti terjadi. Pertanyaannya, siapa yang bakal punya kendali atas infrastruktur AI itu? Segelintir perusahaan besar, atau komunitas global yang ikut membangun, menjalankan, dan memverifikasinya bersama?
Gua jadi kepikiran mesin fotokopi di kampus Yang lucu, hampir engga ada yang peduli siapa yang punya mesin itu Selama kertas keluar di ujung Dan tugas bisa dikumpulkan tepat waktu Entah karna apa itu yang muncul di kepala gua pas baca tentang OpenGradient Selama ini gua nganggep AI bekerja dengan cara yang mirip Satu tempat Satu pemilik Satu sistem yang ngatur semuanya Dan jujur aja, engga ada yang aneh dari itu Model ada di sana Server ada di sana Aturan juga datang dari sana Bahkan mungkin itu cara paling efisien buat membangun sesuatu Tapi makin lama gua mikir Makin terasa kalo semuanya bergantung pada pusat yang sama Kalo pusatnya berubah Aturannya ikut berubah Kalo pusatnya bermasalah Semua orang ikut merasakannya Tapi entah kenapa OpenGradient bikin gua balik lagi ke asumsi itu Bukan soal membangun sistem yang lebih besar Tapi soal menyebarkan kemampuan AI ke lebih banyak peserta Gua engga yakin analogi mesin fotokopi ini sempurna Tapi rasanya cukup dekat Awalnya gua kira yang berubah cuma lokasi komputasinya Tapi semakin gua pikirin Yang berubah mungkin justru siapa yang harus dipercaya Di platform AI tradisional Jawaban muncul Pengguna percaya Dan biasanya cerita selesai di situ Dan di situ gua mulai nanya hal yang sebelumnya engga pernah gua pikirin Bagaimana kalo hasil AI engga cuma diterima Tapi juga bisa diverifikasi Awalnya gua pikir itu cuma bonus transparansi Sesuatu yang terdengar bagus di atas kertas Tapi makin dipikir Dan anehnya gua terus balik ke bagian itu Karna ada jarak besar antara mempercayai sebuah perusahaan Dan bisa memeriksa prosesnya sendiri Tapi gua juga engga yakin kebanyakan orang peduli Kalo jawaban muncul dalam satu detik Biasanya pertanyaan berhenti di situ Meski begitu gua terus penasaran Kalo AI suatu hari jadi infrastruktur seperti internet Apakah kepercayaan pada satu pihak masih cukup Gua engga yakin Tapi akhir-akhir ini gua mulai curiga pertanyaannya bukan lagi seberapa pintar AI Melainkan seberapa banyak yang bisa kita percayai tanpa perlu bertanya lagi
Lu pernah kepikiran engga sih? kenapa internet itu udah bikin informasi bisa diakses siapa aja? sebaliknya AI yang canggih masih dikuasain segelintir perusahaan?
Gua ngerasa ini ironis banget, kita itu hidup di era digital, tapi akses ke kecerdasan digitalnya justru makin terpusat.
Dari situ gua ngeliat kalo Open Intelligence jadi menarik sih. Sederhana bukan cuman soal AI yang pinter, tapi AI nya yang terbuka, transparan dan bisa diakses siapa aja. Karna percuma dong AI cumam bisa dipake sama mereka yang punya modal gede doang?
Ibaratnya tahun ini lu mau bikin aplikasi AI buat UMKM tapi lu punya masalah di biaya, komputasi dan infrastruktur yang mahal banget. Akhirnya lu mentok dan engga bisa berkembang dan ini mungkin jadi satu masalah terbesar di industri AI sekarang
Soalnya yang gua liat beberapa tahun lalu itu bikin website cuman butuh laptop doang, kalo sekarang pas masuk dunia AI agak beda. Modelnya makin gede, biaya komputasinya makin mahal dan engga semua orang bisa akses ke infrastruktur itu
Gua juga beranggapan kalo Open Gradient emang punya peran yang menarik sih, mereka yang lagi bangun jaringan untuk Open Intelligence, tempat model AI bisa dihosting, dijalankan dan diverifikasi dalam skala besar. Bisa dibilang ini fondasi biar AI bisa diakses lebih luas.
Lu bisa bayangin kalo ada peneliti di Indonesia, develoeprnya ada di Brazil dan penyedia komputasinya ada di jerman tapi mereka bisa berkontribusi di ekosistem yang sama tanpa harus bergantung ke satu perusahaan. Bagi gua yang kaya gini bisa bikin inovasi lebih cepet
Dan bisa jadi aja kedepannya AI kayak gini ibaratkan internet atau listrik, dipake semua orang tanpa harus mikir siapa yang punya, kalo ini beneran kejadin, open intelligence bukan cuman tren teknologi tapi fondasi yang baru buy ekonomi digital
Mungkin ya pertanyaan nanti bukan lagi seberapa pinter AI nya? tapi siapa yang punya akses ke kecerdasan itu? bisa gua bilang kalo masa depan pengetahuan digital bakal ditentuin oleh jawaban pertanyaan tadi
Makin lama gua ngeliat industri AI jadi makin aneh. Teknologinya makin canggih, tapi infrastrukturnya malah makin terkonsentrasi di segelintir perusahaan.
Bayangin aja, kalo ada gangguan server, perubahan aturan, atau harga layanan naik, efeknya bisa langsung dirasain jutaan pengguna. Begitu penyedia cloud besar bermasalah, developer panik, startup kelabakan, dan pengguna cuma bisa nunggu layanan normal lagi.
Gua juga sering heran, saat AI ngasih jawaban, kita cuma lihat hasil akhirnya. Tapi model apa yang dipake? Prosesnya sesuai klaim atau engga? Bisa diverifikasi atau cuma disuruh percaya? Kalo AI mulai dipake buat bisnis atau pengambilan keputusan, "percaya aja bro" jelas bukan jawaban yang cukup.
Belum lagi soal biaya. GPU mahal, komputasi mahal, akhirnya banyak startup dan developer kecil kesulitan bersaing. Kadang gua mikir, ide bagus aja sekarang engga cukup. Kalo engga punya akses ke komputasi dan GPU, banyak inovasi akhirnya cuma jadi konsep di atas kertas.
Kadang gua ngerasa industri AI mulai bergerak ke arah yang sama kayak cloud dulu: makin terbuka di permukaan, tapi makin terpusat di belakang layar.
Kita udah lihat sendiri gimana satu perubahan kebijakan atau kenaikan harga dari platform besar bisa bikin banyak developer harus putar otak.
Padahal di seluruh dunia ada banyak server dan GPU yang sebagian waktunya nganggur. Kenapa engga dimanfaatin bareng?
Makanya konsep AI terdesentralisasi mulai banyak dilirik. Komputasi bisa datang dari banyak pihak, bukan cuma satu pusat data. Minimal pendekatan kayak gini ngasih alternatif. Engga semua hal harus bergantung ke pemain yang itu-itu aja.
Belakangan mulai muncul beberapa proyek yang ngusung pendekatan ini. Salah satunya OpenGradient, yang fokus membangun jaringan Open Intelligence berbasis infrastruktur terdesentralisasi.
Mungkin gua salah. Mungkin model terpusat memang bakal tetap mendominasi. Tapi kalo AI benar-benar mau jadi teknologi untuk semua orang, rasanya aneh kalo infrastrukturnya cuma dikuasai segelintir pihak. Lu sendiri gimana ngeliatnya?
Setiap kali ada pembahasan AI, yang dibahas hampir selalu modelnya. Model baru rilis, benchmark naik, fitur baru keluar. Padahal menurut gua ada pertanyaan yang jauh lebih penting dari semua itu.
Siapa yang ngontrol infrastruktur AI?
Hari ini hampir semua AI jalan di server perusahaan besar. Enak sih, tinggal pakai. Tapi itu juga berarti akses, harga, bahkan aturan mainnya ditentuin segelintir pihak.
Di sinilah OpenGradient mulai menarik perhatian gua. Mereka engga fokus bikin model AI baru. Mereka fokus ngebangun jaringan buat hosting, inferensi, dan verifikasi AI secara terdesentralisasi.
Intinya, mereka lagi nyoba bikin AI engga harus selalu numpang hidup di infrastruktur milik perusahaan besar.
Bayangin lu bikin aplikasi AI. Daripada bergantung ke satu provider, lu bisa jalanin model lewat jaringan yang distribusinya lebih terbuka. Secara teori, lebih tahan sensor, lebih transparan, dan engga terlalu bergantung sama satu perusahaan.
Tapi ada satu hal yang menurut gua belum jelas.
Apakah developer beneran peduli soal desentralisasi AI sekarang?
Karna jujur aja, mayoritas orang masih milih yang paling gampang dan paling murah. Dulu banyak perusahaan juga ngerasa engga ada alasan pindah ke cloud. Sekarang malah kebalikannya, banyak yang engga bisa hidup tanpa cloud.
Tapi sejarah teknologi sering nunjukin satu hal. Infrastruktur yang kelihatannya "belum perlu" hari ini kadang jadi kebutuhan wajib beberapa tahun kemudian.
Menurut gua, OpenGradient lagi bertaruh pada sesuatu yang bahkan sebagian besar pasar AI belum sadar mereka butuhkan.
Kalo tebakan mereka bener, banyak orang baru sadar pentingnya OpenGradient setelah ketergantungan ke provider AI besar mulai jadi masalah.
Kalo salah?
Ya mereka bakal jadi proyek yang datang terlalu cepat sebelum pasarnya siap.
Mă interesează OpenGradient pentru că ei nu vorbesc doar despre AI mai inteligent.
Ce mă fascinează este că nu se concentrează doar pe a face AI să funcționeze. Ei se gândesc și la cum să demonstreze că rezultatele obținute provin cu adevărat din modelul corect, nu doar din afirmațiile furnizorului de servicii.
Astăzi, aproape toate AI-urile funcționează pe serverele marilor companii. Noi primim rezultatele, dar nu știm procesul din spatele scenei. Atâta timp cât totul decurge bine, poate că nu e o problemă. Dar când apare o eroare, transparența devine imediat o problemă.
Aici intervine OpenGradient. Ei construiesc o rețea de Open Intelligence care permite modelului AI să fie găzduit, să efectueze inferențe, apoi rezultatele pot fi verificate fără a trebui să ne bazăm complet pe o singură companie sau pe un furnizor de cloud.
Sună interesant. Dar există o întrebare care, cred eu, este mult mai importantă.
Imaginează-ți o aplicație de cercetare sau analiză de date care funcționează pe OpenGradient. Atâta vreme cât rezultatele sunt bune, toată lumea este fericită. Dar, odată ce output-ul se dovedește a fi greșit și este folosit pentru a lua decizii importante, cine ar trebui să explice ce s-a întâmplat cu adevărat?
Cred că exact în acest punct Open Intelligence va fi testată.
Recent, aproape toate proiectele AI pe care le-am văzut sunt ocupate să vorbească despre performanță, modele noi sau numărul tot mai mare de parametrii. OpenGradient se concentrează, de fapt, pe verificare și încredere.
Sincer, nu știu dacă OpenGradient va reuși sau nu. Dar îmi place faptul că se concentrează pe problema încrederii și verificării, nu doar pe o competiție de dimensiuni a modelului sau pe numărul de parametrii. Și cred că aceasta este o discuție care va deveni din ce în ce mai importantă în următorii ani.
Cu cât urmăresc mai mult lumea crypto, cu atât mai des observ traderi care se pierd în detalii despre ce anume îi face cu adevărat competitivi.
Ei cred că răspunsul este întotdeauna un feature nou. De fapt, uneori problema este tocmai că sunt prea multe funcții.
Dashboardul devine aglomerat. Graficele sunt peste tot. Notificările sună non-stop. Dar când apare oportunitatea, tu ești ocupat să schimbi tab-uri, să verifici walletul și să cauți datele dispersate pe mai multe chain-uri diferite.
Ironia este că industria vorbește despre descentralizare și libertatea utilizatorului, dar activitatea din walleturi poate fi analizată de oricine.
Întrebarea este simplă. Dacă strategia de trading este avantajul competitiv, de ce toată activitatea ei trebuie să fie deschisă publicului?
Aici Genius mi se pare interesant. Nu pentru că adaugă noi indicatori sau funcții mai spectaculoase. Ci pentru că se concentrează pe ceva rar discutat: intimitatea operațională.
Cândva, intimitatea era considerată o funcție premium. Acum încep să o văd ca pe o necesitate de bază. Pentru că dacă viteza poate aduce profit, atunci intimitatea poate ajuta la menținerea acelui profit.
De fiecare dată când aud pe cineva spunând că blockchain-ul este anonim, mă simt confuz. Anonimitatea care? Căci aproape toate activitățile din portofel pot fi observate public.
Ei bine, dacă fiecare mișcare a portofelului poate fi monitorizată de oricine, mai poate fi numită anonimă?
Consider că aceasta nu este o problemă minoră. În lumea trading-ului, informația este un avantaj. Atunci când pozițiile, dimensiunile tranzacțiilor și chiar tiparele de trading pot fi analizate public, traderii își pierd o parte din controlul asupra strategiilor pe care le construiesc.
Mulți traderi nu caută intimitate pentru a se ascunde. Ei pur și simplu nu doresc ca rezultatele cercetărilor lor de luni de zile să fie citite de alții în câteva minute prin analiza portofelului. E suficient să vezi cum analiștii on-chain deseori desfac conținutul unui portofel și ghicesc pașii următori.
Ce mă surprinde adesea este că mulți oameni consideră că o adresă de portofel fără nume înseamnă intimitate. Dar nu este atât de simplu. Numele tău poate să nu fie vizibil, dar tiparul tranzacțiilor și obiceiurile tale de trading sunt adesea ușor de citit.
Unii spun că acesta este prețul pe care trebuie să-l plătim pentru transparența blockchain-ului. Înțeleg acest argument. Dar nu sunt sigur că toți traderii doresc ca strategiile lor să devină un spectacol public pentru totdeauna.
De aceea nu mă mir că din ce în ce mai multe proiecte încep să se concentreze pe intimitate. Și, sincer, nu sunt prea surprins să văd că direcția industriei merge în această direcție. Pe măsură ce mai multe activități și capital intră în blockchain, cu atât mai mulți oameni încep să se preocupe de intimitate.
De aceea pot înțelege de ce conceptul pe care îl aduce Genius începe să atragă atenția. Dacă problema este expunerea activităților portofelului, este normal ca soluția să fie de a ajuta utilizatorii să interacționeze on-chain cu intimitate și un control mai bun.
S-ar putea să greșesc. Dar dacă mă întrebi, pe măsură ce industria crypto se dezvoltă, devine din ce în ce mai important ca utilizatorii să poată decide cine poate vedea activitățile lor.
Găsesc adesea oameni care se mândresc că au intrat în lumea crypto, dar își păstrează activele pe exchange. De fapt, nu acesta era scopul inițial al blockchain-ului, să nu depindem de terți?
Aici intervine atractivitatea self-custody.
Cu self-custody, tu deții propriul wallet, tu deții cheia privată, și ai control total asupra activelor tale. Niciun terț nu poate să-ți limiteze accesul sau să-ți gestioneze fondurile care, de fapt, îți aparțin.
Dar libertatea asta vine cu un preț.
Dacă seed phrase-ul se pierde sau wallet-ul este victima unei escrocherii, s-a terminat. Nu există un CS care să te ajute să-ți recuperezi activele. În lumea self-custody, nu ești doar un investitor. Ești și banca, și paznicul, și managerul de risc pentru tine însuți.
Ceea ce se uită adesea este că problemele nu se opresc aici.
Multe persoane se concentrează pe deținerea activelor, dar uită că wallet-ul lor poate fi monitorizat de oricine. Blockchain-ul este transparent. Activitățile wallet-ului pot fi urmărite, analizate, și chiar folosite ca sursă de informații pentru alții.
Întrebarea este, suntem cu adevărat liberi dacă toate activitățile noastre pot fi văzute în mod public?
Ce-i ciudat este că ne certăm frecvent despre self-custody, securitatea wallet-ului sau cele mai noi token-uri. Dar rar discutăm despre cine poate vedea activitățile wallet-ului nostru.
Imaginează-ți că descoperi o oportunitate înaintea pieței după ce ai cercetat ore întregi. Odată ce tranzacția este efectuată, acea activitate devine imediat date publice. Ceea ce este expus nu sunt neapărat activele tale, ci informațiile și strategiile din spatele tranzacției.
De aceea, nevoia de terminale on-chain private devine din ce în ce mai mare. Nu doar pentru a face trading-ul mai practic, ci și pentru a reduce expunerea activităților wallet-ului care nu ar trebui să fie cunoscute de toată lumea.
Aici devine relevant Genius. Multe platforme se concentrează pe a face trading-ul mai rapid. Genius se concentrează pe un aspect diferit: cum pot utilizatorii să se bucure de beneficiile self-custody fără a-și expune toate activitățile wallet-ului în public.
Ironia este că mulți oameni trec la self-custody pentru libertate. Dar dacă activitățile wallet-ului pot fi monitorizate de oricine, cât de liberi suntem de fapt?
Poți să faci trading corect, dar tot să ieși cu rezultate mai proaste din cauza MEV.
Imaginează-ți că apesi pe butonul de swap. Înainte ca tranzacția ta să intre efectiv în blockchain, un bot a fost deja pe fază și a reacționat mai repede decât tine.
Rezultatul final ar putea să difere doar cu câțiva dolari. Dar dacă asta se întâmplă constant, profitul care ar trebui să fie al tău se mută treptat la altcineva.
Ciudat e că astfel de practici sunt considerate parte din joc. Totuși, dacă stai să te gândești, de ce ar trebui traderii să accepte că tranzacțiile lor sunt monitorizate înainte să fie procesate complet?
Din punctul meu de vedere, rădăcina problemei stă în faptul că tranzacțiile pot fi văzute înainte să fie procesate cu adevărat. Atâta timp cât această situație există, boturile vor continua să aibă oportunitatea de a profita.
Ceea ce e interesant, Genius Terminal nu încearcă să învingă boturile cu unele mai rapide. Abordarea lor e să facă tranzacțiile utilizatorilor mai private, astfel încât să fie mai greu de exploatat de către alții.
Pentru traderi, impactul nu e doar o chestiune de securitate. De fiecare dată când ești afectat de MEV, o parte din profitul tău dispare, chiar dacă decizia ta de trading a fost, de fapt, corectă.
Ironia este că mulți traderi nici măcar nu realizează că sunt afectați de MEV. Ei doar observă că prețul de execuție e puțin diferit și consideră că e doar un slippage obișnuit.
MEV poate că nu va dispărea complet. Dar Genius Terminal arată că utilizatorii nu trebuie să accepte aceste condiții ca fiind normale.
Pentru că nu are rost să fii rapid dacă valoarea tranzacției tale continuă să fie scursă către boturi.
Gua makin des văd traderi on-chain vorbind despre un lucru care înainte era rar discutat: supravegherea wallet-urilor. Nu e vorba despre rug pull sau crash de piață, ci despre activitățile lor care pot fi monitorizate de oricine.
Și sincer, asta m-a făcut să mă gândesc. Acum câțiva ani, aproape nimeni nu se preocupa de astfel de lucruri.
Ai trecut vreodată ore întregi cercetând un token, elaborând o strategie de intrare bine gândită, doar ca să realizezi că toate tranzacțiile sunt analizabile public? Chiar acum există roboți și dashboard-uri care au ca rol doar să monitorizeze wallet-uri specifice. De îndată ce apare o tranzacție, notificările se răspândesc imediat. Strategiile construite timp de săptămâni pot fi cunoscute de alții în câteva minute.
Cândva, și eu credeam că transparența blockchain-ului este întotdeauna pozitivă. Dar pe măsură ce am observat activitățile on-chain, am început să conștientizez că există și o latură ciudată.
Front-running, tracking de wallet-uri, copy trading, până la strategii care își pierd avantajul din cauza prea multor urmăritori, sunt consecințe ale activităților on-chain care sunt prea ușor observabile.
Asta e motivul pentru care am început să fiu interesat de ceea ce construiește Genius Terminal. Ei ridică o problemă pe care o consider din ce în ce mai relevantă, adică cum traderii pot rămâne activi on-chain fără a face toate activitățile lor o spectacol public.
Sincer, dacă aș fi un trader care mișcă sume mari de bani zilnic și toate mișcările wallet-ului meu ar putea fi observate, m-aș simți incomod.
Și cred că asta nu e o condiție ideală pentru traderi.
Ce îmi place, Genius nu cere utilizatorilor să se întoarcă la un sistem centralizat. Activele rămân în mâinile utilizatorului, doar că activitățile lor nu sunt atât de ușor de monitorizat.
Cred că această problemă va deveni din ce în ce mai mare, nu mai mică. Cu cât mai mulți oameni tranzacționează direct pe blockchain, cu atât mai mulți nu se vor simți confortabil dacă toate activitățile lor pot fi citite public. Și poate că acesta este motivul pentru care concepte precum Genius Terminal încep să atragă atenția.
Cu cât petrec mai mult timp pe on-chain, cu atât simt că e ceva ciudat. Suntem ocupați să căutăm cele mai bune entry-uri, dar uităm adesea că tranzacțiile noastre pot fi văzute de alții înainte de a fi executate.
Imaginează-ți asta. Ai făcut cercetări ore în șir, ai găsit o oportunitate bună, apoi trimiti tranzacția. Dar, înainte ca tranzacția să intre în bloc, botul a citit deja planul tău și s-a mișcat mai repede.
Și ce e și mai ciudat, mulți oameni consideră că asta e normal.
Întrebarea este, de ce strategiile de trading trebuie să fie monitorizate și folosite de alții înainte de a fi finalizate?
Și cu cât mă uit mai mult la modul în care funcționează sistemul, cu atât înțeleg de ce execuția privată a început să fie discutată mai mult.
Ceea ce mă interesează nu este pentru că tranzacțiile devin "secrete". Nu asta e esența. Esența este că există o încercare de a reduce expunerea care a fost considerată normală în trading-ul on-chain.
Cred că aproape toți traderii activi au experimentat momente când rezultatul tranzacției s-a dovedit a fi mult mai slab decât ce aveau în minte în momentul în care au apăsat pe butonul de swap.
Cu cât mă gândesc mai mult, poate acesta este motivul pentru care proiecte precum Genius Terminal au început să apară. Există o nevoie care nu a fost cu adevărat rezolvată de experiența actuală de trading on-chain.
Focalizarea nu este doar pe accesul on-chain, ci pe modul în care tranzacțiile pot fi executate cu o expunere mai mică.
Pentru că, în cele din urmă, întrebarea este simplă. De ce tranzacțiile trebuie să fie un spectacol public înainte de a fi executate?
Prieten, mereu am considerat transparența blockchain-ului ca fiind cea mai mare valoare. Toate tranzacțiile pot fi verificate de oricine, toate activitățile sunt înregistrate permanent și nu trebuie să ne bazăm pe terți.
Dar, pe măsură ce am început să urmăresc mai atent lumea crypto, am simțit că există o întrebare rar discutată: trebuie oare toate activitățile noastre financiare să fie întotdeauna publice?
Imaginează-ți că faci trading sau îți construiești o strategie de investiții. Toate mișcările din wallet pot fi monitorizate, analizate și chiar folosite ca referință de către alții. Din punctul meu de vedere, aceasta nu este doar o problemă de intimitate, ci și o problemă competitivă. Nu toată lumea se simte confortabil când strategiile construite cu atâta efort pot fi văzute de public.
Câteva săptămâni în urmă, am deschis un wallet de whale care era frecvent discutat pe X. La început, eram doar curios. Dar pe măsură ce derulam, mi-am dat seama că aproape toate activitățile sale pot fi citite cu ușurință.
Și să fiu sincer, abia am realizat acest lucru după ce am văzut câțiva oameni analizând activitatea wallet-ului doar cu ajutorul unui explorer. E ceva de-a dreptul nebunesc, se pare că există foarte multe informații care pot fi extrase.
De aceea, când am citit prima dată despre Genius Terminal, am înțeles imediat ce problemă vor ei să rezolve. Focusul nu este pe a face blockchain-ul complet privat, ci pe a reduce expunerea care nu este necesară în timpul activităților noastre on-chain.
Dacă stau să mă gândesc, pot să înțeleg de ce concepte precum Genius au început să fie luate în considerare. Nu pentru că oamenii doresc să se ascundă de blockchain, ci pentru că nu toate activitățile trebuie să fie un spectacol public.
Poate că mă înșel. Poate transparența totală este într-adevăr viitorul crypto. Dar pe măsură ce stau mai mult în această industrie, devine tot mai greu să cred că toate activitățile financiare trebuie să fie întotdeauna deschise pentru toată lumea.
Data DAO în OpenLedger și Întrebarea Mare despre Cine deține Cu Adevărat Datele
Mă simt mereu că e ceva ciudat în economia datelor de astăzi. Cu cât citesc mai mult despre AI, cu atât mă gândesc mai des la un lucru. Modelele de AI au nevoie de cantități mari de date pentru a deveni inteligente. Dar aproape niciodată nu se discută despre cine de fapt contribuie cu aceste date și cine se bucură de rezultatul final. De obicei, doar companiile sau platformele au controlul. De aceea, conceptul de Data DAO în OpenLedger mi se pare interesant. Nu pentru că sună grozav sau "web3", ci pentru că încearcă să răspundă la o întrebare care a fost rar discutată serios: dacă valoarea unui set de date provine din mii de oameni, de ce proprietatea acestuia cade doar pe o singură parte?
Gua vreau să cred în viziunea pe care o construiește OpenLedger. Serios. Problema pe care o văd ei e reală. Acum AI-ul e folosit pentru suportul clienților, cercetare, analiză de date, până la generarea de conținut. Dar există o problemă pe care rar o discutăm. Ceea ce observ, e că oamenii care contribuie cu date, construiesc modele, sau chiar folosesc AI pentru a genera valoare, nu primesc neapărat și rezultatul final.
OpenLedger încearcă să schimbe asta.
Ideea OpenLedger e destul de simplă. Dacă datele, modelele și agenții contribuie deopotrivă, de ce doar câțiva profită cel mai mult?
Pe hârtie, conceptul e interesant.
Imaginează-ți un agent de cercetare crypto care funcționează pe OpenLedger. Agentul ăsta folosește un set de date contribuit de comunitate, profitând de modelele AI disponibile în rețea, apoi vinde insight-uri altor agenți de trading. Dacă totul merge conform planului, nu doar agenții vor beneficia. Oamenii care contribuie cu date și construiesc modele vor primi și ei o parte din valoarea creată.
În ultimele câteva luni, am observat că tot mai multe proiecte vorbesc despre agenți AI. Sincer, majoritatea sună ca o automatizare obișnuită cu un nume nou. De aceea, sunt destul de curios când am descoperit conceptul de worker economy de la OpenLedger.
Dar aici apar întrebările.
Este aceasta cu adevărat o nouă worker economy, sau doar o automatizare veche cu un nume mai șic?
Susținătorii OpenLedger poate că vor spune că esența ideii nu este doar reputația. Ceea ce contează cu adevărat e cine contribuie și cine merită să primească o parte când AI-ul generează valoare.
Are sens. Dar lumea muncii nu se rezumă doar la rezultate. Lumea muncii e și despre responsabilitate.
De exemplu, dacă un agent analitic interpretează greșit datele, iar agentul de execuție aplică acea decizie, și apoi fondurile dispar. Cine e responsabil? Creatorul modelului? Proprietarul agentului? Sau nu e nimeni responsabil?
Și sincer, nu am văzut multe proiecte de agenți AI care să aibă răspunsuri clare la această problemă.
Nu sunt sigur că toate părțile acestui model vor funcționa lin. Dar recunosc, ideea e destul de interesantă pentru a fi urmărită.